Confesiune

M-ai zamislit fara sfarsit

M-ai zamislit fara sfarsit,dupa dorinta ta.
Acest ulcior fragil,tu iar si iarasi il golesti,
Si iar si iarasi cu viata noua il umpli ochi.
Acest fluier de trestie l-ai adus pe dealuri si prin vai,
scotand dintr-insul melodii deapururi noi.
La pipairea nemuritoare a degetelor tale,
plapanda-mi inima se pierde in bucurie,
si naste cantece nemai cantate.
Nemarginite daruri imi vin
pe-aceste nguste maini,
si varste trec,si pururi torni,
si totusi loc ai sa tot umpli.


Defaimare

De ce-ti sunt ochii plini de lacrimi,copilul meu?
Rusine sa le fie ca,pentru nimic,te cearta iar!
Pe cand scriai-cu ce migala!-
ti-ai patat degetele si obrajii cu cerneala,
si pentru aceasta-ti spun "murdar"?
Rusine lor!
Ar cuteza sa-i zica Lunii-pline ca-i "murdara",
cand s-a manjit pe fata cu cerneala...?
Pentr-o nimica toata te-nvinuiesc cu toti,copilul meu.
si-s gata sa te acuze toti pentru nimic,mereu!
La joaca,hainele de ti le-ai sfasiat,
iti spun ca esti "neastamparat"?
Rusine lor!

Cum ar numi atunci ai toamnei zori,
care zambesc prin zdrentele de nori...?
Copilul meu,la ceea ce-ti zic ei,tu n-asculta!
Si-au tocmit o lunga lista,asa.
cu fiece greseala de a ta.
Toti stiu ca dupa dulciuri mi te prapadesti-
si pentru asta "lacom" esti...?
Rusine lor!

Atuncea,nu stiu,zau,
cum ne-or numi pe noi,
care ne prapadim de dragul tau?



Faptele care determina mahnirea si tristetea nu sunt decat o ceata,si cand aceasta ceata este strapunsa,ici si colo,noi intelegem ca Pacea este cea adevarata,si nu conflictul,ca Iubirea este adevarata,si nu ura,si ca Adevarul este Unitatea,si nu multitudinea dispersa.

Rabindranath Tagore