Am dat din intamplare peste aceasta conversatie si am decis sa imi spun povestea.Am fost diagnosticata cu o forma rara de cancer osos infantil in 2000,la varsta de 15 ani.Trebuia sa incep chimioterapia in luna august a acelui an.Nu multi oameni stiu asta dar Michael a permis oricui dorea sa vina la Neverland de cateva ori in fiecare an pentru a se bucura de parc.Totul era gratis.Cursele,jocurile,mancarea.Un prieten de-al meu care mergea mereu la Neverland m-a sunat intr-o seara si mi-a spus ca parcul va fi deschis pentru doua saptamani la inceputul lunii august ale acelui an.I-am intrebat pe parintii mei daca ma vor duce cu o saptamana inainte sa incep chimioterapia.Toti doctorii m-au sfatuit sa nu merg temandu-se ca sunt prea slabita dar intr-un final,mi-am convins parintii sa ma duca.Am parcurs cateva mile bune cu masina pana cand am trecut de portile frontale ale Neverlandului pentru a ajunge la parcul propriu-zis cu toate atractiile.In timp ce conduceam pe drumul serpuit, am simtit ceva dintr-o data,ceva ce nu imi pot explica nici pana in ziua de azi.Era aproape un sentiment de pace.
Cand familia mea si cu mine am iesit din masina nu stiam daca trebuie sa anuntam pe cineva de venirea noastra sau ce ar trebui sa facem.Intr-un final un barbat a venit la noi,s-a prezentat si apoi le-a explicat parintilor mei cum decurge totul.Ne-am inregistrat cu numele noastre si alte informatii si ne-au fost date bratari corespunzatoare,spunandu-ne ca putem sa ne dam in orice,sa mancam orice dorim,sa jucam oricare joc etc.Barbatul a mentionat ca Michael va iesi cateodata si va saluta pe toata lumea.Parintii mei i-au multumit barbatului si in cateva minute ma aflam in varful rotii cu tatal meu.Ne-am dat de 3 ori una dupa alta si apoi ne-am dus la leagane.Ne-am dat in curse ore intregi pana sa ne asezam la coada pentru vata de zahar si popcorn.In timp ce stateam la masa cu mancarea noastra am observat un grup de copii alergand in aceiasi directie.M-am urcat pe scaun dar nu am putut vedea nimic.Cateva minute mai tarziu,grupul s-a indreptat catre noi si atunci l-am vazut pe Michael.Stand sub umbrela si razand in timp ce copiii il trageau de maini si de picioare,imbratisandu-l.
Atunci mama m-a apucat de mana si ne-am croit cale pana la el.Ne-am prezentat si mama i-a spus cat de bine ne simteam.Apoi i-a povestit despre cancerul de care sufeream si despre chimioterapia pe care aveam sa o incep saptamana urmatoare.Cand i-a spus asta,Michael a pus mana pe capul meu si a spus “Dumnezeu sa te binecuvanteze”Cand m-a atins,am simit acelasi sentiment de pace si alinare pe care l-am simtit cand am intrat pe portile Neverlandului.A stat cu noi si am discutat pret de cateva minute dupa care a plecat.Am continuat sa incerc atractiile din parc cu familia mea si ceilalti copii dar ma tot gandeam la faptul ca l-am cunoscut.La plecare in acea seara,barbatul cu care am vorbim la sosire l-a oprit pe tata si i-a dat un biletel.Biletelul era de la Michael invitandu-ne pe toti 3 sa luam cina cu el.Fara a ezita,tata a acceptat invitatia si atunci barbatul ne-a indrumat prin alta poarta care ducea la casa principala.Am ramas surprinsa cand am ajuns in fata casei.M-am asteptat sa fie un conac imens,dar nu era.Am cinat cu Michael si copiii lui in acea seara si pana in ziua de azi a ramas cea mai frumoasa seara din viata mea.Dupa cina i-a intrebat pe parintii mei daca este in regula sa se roage impreuna cu noi si normal,au acceptat.In viata mea nu am auzit pe cineva sa se mai roage asa ca el.Aveam 15 ani si mi-au dat lacrimile.
Dupa ce a incheiat rugaciunea,am deschis ochii si m-am uitat la ambii parinti si ei plangeau. Michael a fost deosebit de amabil sa ne ofere o vizita a unelor locuri pe care nu le-am putut vedea in timpul acelei zile.Ne-a aratat camera de jocuri si cinematograful.Cinematograful de la Neverland nu era asemenea unuia obisnuit.Nu numai ca avea scaune ca intr-un cinematograf adevarat dar erau si paturi pentru copii care erau prea bolnavi sa stea asezati pe scaun.Dupa ce ne-a arat imprejurimile,ne-am luat la revedere de la Michael si i-am multumit pentru tot.Imaginati-va ce surprinsa a fost mama cand a primit un telefon de la el cateva zile mai tarziu! Am presupus ca avea numarul de pe formularul de inregistrare pe care il completasem la sosirea la Neverland.A intrebat-o cum ma mai simt si i-a spus ca voi incepe chimioterapia luni.Apoi i-a dat un numar prin care poate sa il contacteze direct pe el si a rugat-o sa il sune pe la mijlocul saptamanii si sa ii spuna cum ma simt.Mama a fost de acord.Am mers luni dimineata la spital gata sa incep chimioterapia.Cand a intrat in salon,doctorul i-a rugat pe parintii mei sa se aseze.Toti 3 ne-am temut de vestea raspandirii cancerului.Mi-au facut analize de sange si cateva radiografii cu doua zile inainte ceea ce se obisnuieste inainte de inceperea tratamentului.Cand doctorul a vorbit s-a uitat la parintii mei si a spus:Nu stiu cum sa va spun asta.Nu stiu cum sa explic asta dar Danielle nu mai are cancer.Nu mai sunt semne de cancer in niciuna dintre radiografiile pe care le-am facut.Mama,tata si cu mine stateam acolo privindu-l si intr-un final mama a izbucnit in plans.Am iesit din spital si primul lucru pe care l-a facut mama cand am ajuns acasa a fost sa il sune pe Michael.Ma rusinasem pentru ca plangea la telefon dar apoi mi-a dat telefonul sa vorbesc si eu cu el si era clar ca plansese si el.De-a lungul anilor,Michael a pastrat legatura cu familia mea si ne suna de cateva ori pe an sa ne salute.Cateodata ne trimitea cadouri si felicitari.Sunt 10 ani de cand nu mai am cancer.Nu pot sa explic ce s-a intamplat cand am fost la Neverland.Este mai presus de orice explicatie.Vreau ca lumea sa stie ca nu sunt singura persoana care a vizitat Neverland fiind foarte bolnava si apoi sa se insanatoseasca dupa vizita acolo.Sunt sute,daca nu mii de oameni ca mine.Povestile noastre nu au fost niciodata facute publice pentru ca Michael nu a dorit asta.A fost un om minunat.Nu am mai intalnit niciodata pe cineva caruia sa ii pese atat de mult nu numai de copii,ci de oameni in general.
Asa s-a intamplat si cu copilul ala Arvizo si in loc sa fie recunoscator...ei bine,stim deja restul povestii.
Autor anonim
Sursa MJCH
